România a ratat o oportunitate istorică de a-și moderniza infrastructura critică împotriva inundațiilor. Din cauza birocrației și a gestionării defectuoase, statul român a pierdut aproape integral fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinate reabilitării barajelor și digurilor. Deși inițial fuseseră selectate zeci de obiective, rezultatul final este dezolant: un singur baraj reabilitat și zero kilometri de diguri noi.

De la sute de milioane de euro, la aproape nimic

Planul inițial era ambițios și vital pentru siguranța populației. România avea la dispoziție 557 de milioane de euro pentru a pune la punct sistemul hidrotehnic. Obiectivele fixate erau clare:

  • Reabilitarea a 30 de baraje;
  • Modernizarea a 510 kilometri de diguri;
  • Amenajarea a 20 de poldere (zone de retenție a apei).

Realitatea din teren a blocat însă proiectele. La multe licitații organizate de Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) nu s-a prezentat nicio firmă, din cauza termenelor nerealiste și a birocrației. În urma eșecurilor repetate, Comisia Europeană a tăiat succesiv finanțarea, până când România a rămas cu fonduri pentru un singur baraj și un singur polder.

Baraje „ale nimănui” și echipamente din perioada interbelică

Situația sistemului hidrotehnic național este alarmantă. Din cele 2.194 de baraje existente în România, aproape jumătate (920) nu dețin autorizație de funcționare în siguranță sau au documentele expirate. Mai grav, 74 de baraje nu au un proprietar cunoscut, fiind practic abandonate.

„46 dintre ele au probleme litigioase, deci sunt procese pe rol și nu se poate lua o decizie, dar pentru cele rămase primăriile vor prelua în cea mai mare parte, acolo unde nu vor, Apele Române, cu toate cheltuielile suplimentare vor trebui să se îngrijească de ele conform legii”, a explicat Sorin Rîndașu, director general adjunct ANAR.

Tehnologie din 1936 pentru apărarea Bucureștiului

Un exemplu critic este Barajul Buftea, parte din linia de apărare a Capitalei. Aici, timpul pare să fi stat în loc. Echipamentele folosite de angajați datează din anul 1936. Pentru a manevra mecanismele, este nevoie de forța fizică a doi oameni care „dau la manivelă”.

Nici la barajul Budeasa, care alimentează Piteștiul, situația nu este mai bună. Echipamentele din 1978 se strică des, iar piesele de schimb sunt aproape imposibil de găsit.

„Foarte greu mai găsim piese de schimb pentru aceste echipamente. Încercăm să adaptăm soluțiile moderne, sunt garnituri noi, sunt echipamente noi care nu se pupă exact pe tipicul echipamentelor pe care noi le avem”, spune Cristian Barbu, șef Serviciu Situații de Urgență ABA Argeș-Vedea.

Digurile, vechi de peste jumătate de secol

Infrastructura de protecție de-a lungul râurilor este la fel de șubredă. România are peste 9.500 de kilometri de diguri, majoritatea construite acum 60 de ani. Lipsa personalului agravează problema: un singur muncitor hidrometru trebuie să monitorizeze aproximativ 20 de kilometri de dig.

Fără o întreținere adecvată, pe diguri cresc plante și chiar copaci, ceea ce poate duce la slăbirea structurii și la riscuri majore în caz de viituri. Deși specialiștii dau asigurări că structurile mari nu vor ceda imediat, uzura morală și fizică a echipamentelor de acționare reprezintă un pericol constant.

Cine este vinovat pentru pierderea banilor?

În timp ce finanțarea europeană s-a evaporat, instituțiile statului au început să paseze responsabilitatea. Reprezentanții ANAR invocă termenele scurte impuse de PNRR și blocajele de la nivel guvernamental.

„Am așteptat pentru baraje patru luni de la momentul de avizare interministerială… Deci proiectele care erau gata din martie au stat pe loc până am reușit să avem acte aprobatoare pentru tot portofoliul”, a declarat Andra Negoi, director Investiții și Dezvoltare ANAR.

În contextul schimbărilor climatice și al fenomenelor meteo tot mai violente, eșecul modernizării acestor structuri lasă mii de oameni la mila naturii, bazându-se pe o infrastructură construită în secolul trecut.