Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății în cabinetul condus de Ilie Bolojan, a lansat un atac dur la adresa premierului interimar, după ce acesta a participat sâmbătă la inaugurarea unui centru medical în Cluj. Rogobete îl acuză pe Bolojan că profită de proiecte finanțate prin PNRR și pregătite de alții, în timp ce politicile sale ar afecta funcționarea sistemului medical.
Reacția vine în contextul în care Ilie Bolojan a participat, sâmbătă dimineață, la inaugurarea noului Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj. Fostul ministru social-democrat a ironizat prezența premierului demis la eveniment, subliniind că investiția a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Astăzi, Premierul demis Ilie Bolojan a mai făcut ceva ce-i place foarte mult: a tăiat. De data aceasta, din fericire, a tăiat doar panglica la inaugurarea unui spital nou, construit de alții cu bani din PNRR. Dacă-i de tăiat, e și Ilie Bolojan acolo. Astăzi, la Cluj, s-a inaugurat un nou spital: Centrul de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară, construit prin PNRR. Felicit echipa Ministerului Sănătății, autoritățile locale, conducerea și profesioniștii spitalului, constructorii și pe toți cei care au făcut posibil acest proiect”, a transmis Alexandru Rogobete într-o postare pe Facebook.
Critici privind finanțarea și personalul medical
Fostul oficial guvernamental a adresat o serie de întrebări retorice premierului interimar, vizând măsurile de austeritate și gestionarea resurselor în sistemul public de sănătate. Rogobete a adus în discuție blocarea angajărilor, lipsa medicamentelor și declarațiile anterioare ale lui Bolojan referitoare la veniturile cadrelor medicale.
„Domnule Bolojan, le-ați explicat medicilor cum trebuie să lucreze într-un spital nou cu mai puțini oameni și mai puțini bani? Le-ați explicat cum vor face performanță când tăiați finanțarea, când lipsesc medicamente și consumabile și când blocați angajările? Le-ați vorbit despre salariile medicilor despre care spuneați la televizor că sunt prea mari? Le-ați numărat și paturile ocupate, dacă tot ați transformat gradul de ocupare într-un indicator aproape universal al „eficienței”?”, a adăugat Rogobete.
Acesta a menționat și absența conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de la eveniment, susținând că ar fi fost momentul ca instituția să explice cum se poate face performanță cu o finanțare redusă.
Avertisment privind funcționarea noilor spitale
Alexandru Rogobete a subliniat că, în prezent, în România se află în proces de construcție 22 de spitale noi, însă avertizează că infrastructura singură nu este suficientă pentru tratarea pacienților. Acesta susține că unitățile medicale au nevoie de personal specializat, materiale sanitare și o finanțare predictibilă.
„Este simplu să apari la inaugurarea unei investiții pe care alții au pregătit-o, finanțat-o și construit-o. Mai greu este să asiguri că, de mâine, acel spital poate funcționa. România are nevoie de reforme care construiesc, nu de reforme care taie”, a concluzionat fostul ministru al Sănătății.
