Parchetul General a anunțat miercuri, 2 iulie, trimiterea în judecată a fostului candidat la președinție Călin Georgescu pentru promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și pentru promovarea ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată.
Potrivit legislației în vigoare, aceste infracțiuni se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, precum și cu interzicerea unor drepturi.
Detalii din rechizitoriu
Într-un comunicat de presă, Parchetul precizează că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, Georgescu a făcut declarații în interviuri, postări online și alte intervenții publice prin care a susținut consecvent ideologia legionară și a încercat să schimbe percepția asupra Mișcării Legionare. Acesta a făcut aprecieri elogioase la adresa unor figuri istorice precum Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Ion Moța.
Procurorii arată că, de-a lungul celor cinci ani, Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, următoarele idei și doctrine:
- mobilizarea națiunii pentru regenerare prin ceea ce a numit „palingeneză” – crearea „omului nou” sub auspiciile misticismului creștin ortodox, inclusiv acceptarea implicită a unor mijloace violente;
- necesitatea apariției unui lider carismatic, autoritar și predestinat să conducă acest proces;
- glorificarea excesivă a trecutului istoric, contrastând cu prezentul, în care națiunea este descrisă ca victimă a unor inamici externi;
- ultranaționalism populist cu fundament creștin;
- cultul mareșalului Ion Antonescu, condamnat definitiv pentru crime de război, pe care Georgescu l-a elogiat, prezentându-l drept erou național, imitându-i cuvintele, gesturile și tonul vocii. De asemenea, el a efectuat salutul legionar în timpul unui discurs susținut în Piața Universității din București, pe 2 octombrie 2021, în fața unor protestatari împotriva restricțiilor impuse în pandemie.
Georgescu se află sub control judiciar, iar dosarul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 1.
Alte acuzații în dosar
Dosarul trimis acum în judecată include doar acuzațiile legate de promovarea ideologiei legionare. În februarie 2025, când a fost oprit în trafic și audiat, Georgescu a fost pus sub urmărire penală pentru șase infracțiuni:
- instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată;
- comunicarea de informații false;
- fals în declarații în formă continuată;
- inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob;
- promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime contra umanității și crime de război, precum și a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe;
- inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.
Procurorii continuă ancheta în privința celorlalte acuzații, care nu au fost încă trimise în judecată.
