Conducerea PSD s-a reunit în ședință pentru a stabili modul în care va susține guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu. Social-democrații i-au acordat un mandat larg de negociere lui Sorin Grindeanu, care a lansat un nou apel către PNL și UDMR să intre la guvernare, în timp ce partidul a decis să se pregătească și pentru ipoteza alegerilor anticipate.
Biroul Permanent Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit luni, de la ora 10.30, la sediul central al PSD, pentru a analiza modul în care formațiunea va susţine în Parlament cabinetul condus de Luca Niculescu. Premierul desemnat are termen până joi să ceară Parlamentului un vot de învestitură.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, afirma după prima discuţie cu premierul desemnat că partidul susţine refacerea unei majorităţi stabile alături de PNL şi UDMR şi este pregătit să îşi asume responsabilitatea guvernării. Preşedintele PSD a respins ideea unui guvern minoritar PSD, precizând că o astfel de mişcare politică ar duce formațiunea într-o zonă vulnerabilă.
În cadrul ședinței de luni, social-democrații au decis să îi acorde lui Sorin Grindeanu un mandat larg de negociere pentru discuțiile legate de formarea Guvernului Luca Niculescu. De asemenea, a fost stabilită o echipă formată din liderii de grup din Camera Deputaților și Senatului și Marian Neacșu pentru legislația electorală necesară organizării alegerilor anticipate, iar în teritoriu va fi trimisă o adresă prin care se va cere membrilor să transmită toate problemele economice întâmpinate.
Apelul lansat către PNL și Ilie Bolojan
Sorin Grindeanu a reînnoit apelul adresat PNL și UDMR de a intra la guvernare alături de social-democrați, avertizând că refuzul reprezintă o fugă de responsabilitate. Liderul PSD a făcut referire directă la Ilie Bolojan.
Apelul lui Sorin Grindeanu pentru PNL și Ilie Bolojan: „Cei care refuză să vină într-o astfel de construcție fug de responsabilitate. De ce nu ar veni Ilie Bolojan într-un Guvern de scurtă durată care să treacă această perioadă? Pentru că știe că nu e o situație simplă. E și el respnsabil alături de PNL de situația în care ne aflăm. Eu fac apel să intrăm într-o astfel de construcție și să evaluăm în martie dacă merită să continuăm sau nu. E mai importantă România decât imaginea lui Bolojan. Credeți că nu sunt conștient că intrarea PSD într-o astfel de coaliție ar duce la scăderea PSD în sondaje? Dar îmi asum acest lucru. România are nevoie de un guvern. Dacă ar fi să-mi fac un calcul politic, aș spune că Luca Niculescu nu e al nostru. Tocmai de aceea am făcut acest apel la o calmare, o pace, de câteva luni, să trecem această perioadă. Nimeni nu e din spuma mării, nimeni nu e perfect și nimeni nu e singur vinovat”
În plus, Sorin Grindeanu a subliniat că, dacă va fi propus de Nicușor Dan prim-ministru în cazul eșecului actualului Cabinet, va cere din nou PNL și UDMR să intre la guvernare alături de PSD.
„Ați luat 14% la alegeri și ați avut patru prim-miniștri în ultimii 6 ani, necâștigând niciodată alegerile și beneficiind de votul PSD. Acum că facem apel să facem o pace de câteva luni să trecem România de această perioadă inventăm tot felul de lucruri de a fugi de răspundere. Un vot de tipul votăm, dar nu intrăm la guvernare, este o fugă mascată”, a adăugat el.
La rândul său, PNL a anunţat anterior că nu vrea să facă parte dintr-un guvern cu PSD şi că va rămâne în opoziţie, deşi nu exclude susţinerea la vot a cabinetului. Ilie Bolojan a precizat joi că PNL nu intenţionează să participe în acest guvern, dar partidul este deschis să acorde un vot de învestire având în vedere situaţia economică a României.
Poziția PSD față de premierul desemnat și scenariul anticipatelor
Sorin Grindeanu a explicat că actualul executiv nu reprezintă opțiunea politică a social-democraților.
Despre premierul desemnat, Grindeanu a declarat: „Luca Niculescu nu este premierul PSD, de ce trebuie să și-l asume PSD? Am mers la Cotroceni cu varianta Sorin Grindeanu. Luca Niculescu este un independent (…), este propunerea președintelui, dar nu este propunerea PSD (…) Spunem da, într-un mod asumat, direct, respectând cele două direcții anunțate săptămâna trecută (…) Nu este prim-ministru PSD, PNL, nici măcar UDMR. Cere un efort comun, al tuturor partidelor, cel puțin responsabile din țara asta. Nu e niciun concurs de aruncat vina unul pe altul. Dacă nu se înțelege treaba asta, se intră pe scenariul anticipatelor (…) Noi răspundem de 127 de voturi pe care le are PSD. PSD este dispus la dialog, la a ne așeza la masă, la a încerca să trecem peste această perioadă în mod asumat, nu fugind de guvernare.”
De asemenea, liderul social-democrat a exclus susținerea unui guvern tehnocrat și a respins propunerea de rotativă guvernamentală înaintată de Dominic Fritz, care viza o perioadă cu un executiv PNL-UDMR-USR, urmată de o guvernare exclusiv PSD.
În ceea ce privește posibilitatea declanșării alegerilor anticipate, Grindeanu a afirmat că acest scenariu a fost discutat serios în cadrul ședinței și devine tot mai real din cauza neînțelegerilor politice.
„PSD ar fi trebuit să primească mandatul pentru a forma o majoritate și să primească mandatul să investească un Guvern cu prim-ministru din partea PSD. Dar realitatea este că avem un prim-ministru desemnat în persoana domnului Luca Niculescu care trebuie să dea României un Guvern pentru oameni. Sunt pensionari care ne privesc, mame care ne privesc, oameni care muncesc din greu și așteaptă un Guvern care să le ușureze povara. Vom continua să discutăm ca să găsim soluții alături de prim-ministrul desemnat”, a declarat Sorin Grindeanu.
Prioritățile PSD pentru programul de guvernare
Social-democrații au stabilit o serie de priorități care trebuie incluse în programul de guvernare al premierului desemnat. Printre acestea se numără lipsa creșterii de taxe în anul 2027, efectuarea unei rectificări bugetare cu acoperirea necesarului de finanțare pentru spitale, servicii critice și funcționarea statului, precum și adoptarea bugetului pe 2027 cu respectarea traiectoriei de deficit.
Alte măsuri cerute de PSD includ:
- un memorandum semnat cu mediul de afaceri și sindicatele privind menținerea taxelor la nivelul actual în 2027;
- plata facturilor restante ale statului în maximum 90 de zile;
- rambursarea accelerată de TVA în 30 de zile pentru firmele cu risc fiscal redus;
- reducerea cu 25% a autorizațiilor și avizelor cerute de stat pentru înființarea unei afaceri;
- prezentarea în Parlament a situației reale a deficitului bugetar și a datoriilor amânate înainte de adoptarea bugetului pe 2027;
- asigurarea stocului pentru iarnă de gaze și energie;
- indexarea pensiilor, inclusiv a celor militare, conform legii, alături de pensia minimă;
- eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități;
- măsuri de reformă administrativă, care să permită unităților administrativ-teritoriale mici utilizarea în comun a unor servicii precum urbanism, achiziții, contabilitate, IT sau resurse umane.
