Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier al României. Aceasta este a patra nominalizare de prim-ministru, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură pe 5 mai.

Luca Niculescu a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE în 2022. Din septembrie 2022, el a condus procesul de negociere pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Diplomatul nu are afiliere politică și a activat anterior ca jurnalist.

Cariera diplomatică și instituțională

Între 2016 și 2022, Luca Niculescu a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Principatul Monaco și Principatul Andorra. În această funcție, a reprezentat România în relația cu organizațiile internaționale cu sediul la Paris, în special OCDE și Organizația Internațională a Francofoniei. De asemenea, a ocupat funcția de președinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni din Franța între 2019-2022.

Parcursul în presă

Între 1992 și 2016, Luca Niculescu a lucrat ca jurnalist. A fost redactor-șef al postului de radio RFI România și realizator de emisiuni la Money Channel, TVR 1 și Digi24. Specializat în relații internaționale, a avut timp de cinci ani o rubrică săptămânală în Dilema Veche. În aceeași perioadă, a fost corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța, respectiv France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în 1995 și deține un master în Jurnalism European la Centrul Universitar pentru Jurnalism din Strasbourg, obținut în 1996. Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București.

Distincții primite

De-a lungul carierei, nominalizatul pentru postul de premier a fost distins cu mai multe premii și decorații:

  • 2023: Legiunea de onoare în grad de Comandor, conferită de Președintele Republicii Franceze
  • 2022: Crucea Regală a României, conferită de Majestatea Sa Custodele Coroanei
  • 2019: Ordinul Artelor și Literelor, în grad de Comandor, decernat de Ministerul Francez al Culturii
  • 2015: Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, decernat de Președintele României postului RFI România
  • 2012: „Medalia pentru Loialitate”, decernată de Casa Regală a României
  • 2010: „Jurnalistul European al Anului”, premiu decernat de Institutul European din România
  • 2008 și 2011: Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun talk-show