Tribunalul București a explicat motivele pentru care a respins cererea DIICOT de arestare preventivă a lui Viorel Pașca, a familiei acestuia și a Deliei Păcală, în dosarul azilelor ilegale din Bihor. Deși instanța recunoaște existența unei „suspiciuni rezonabile” privind comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și grup infracțional organizat, judecătorul a decis că inculpații pot fi cercetați sub control judiciar, considerând că aceștia nu reprezintă un pericol social care să impună privarea de libertate în acest stadiu al anchetei.

Suspiciuni rezonabile de control total asupra victimelor

Judecătorul de drepturi și libertăți a stabilit că există indicii temeinice care susțin acuzațiile DIICOT. Potrivit motivării, Viorel Pașca coordona activitatea de la Dumbrava și urmărea obținerea unor beneficii patrimoniale din gestionarea veniturilor persoanelor cazate.

Instanța a reținut că victimele erau supuse unui set de reguli stricte, care includeau:

  • Preluarea bunurilor personale și a actelor de identitate;
  • Confiscarea telefoanelor mobile și a cardurilor bancare;
  • Limitarea drastică a contactului cu exteriorul;
  • Controlul centralizat asupra pensiilor și indemnizațiilor.

„Judecătorul apreciază că aceste împrejurări susțin existența unui mecanism de control exercitat asupra beneficiarilor pe întreaga durată a cazării și de limitare a autonomiei persoanelor vulnerabile”, se arată în documentul instanței.

„Complicitatea” instituțiilor statului: Cine trimitea oamenii la azilele ilegale

Un element cheie care a cântărit în decizia de a nu dispune arestarea preventivă este modul în care victimele ajungeau în aceste locații. Judecătorul a subliniat că multe persoane nu erau recrutate direct de inculpați, ci erau direcționate acolo chiar de către instituțiile statului.

Printre entitățile care apelau la serviciile lui Viorel Pașca se numărau:

    • Unități medicale și servicii de ambulanță;
    • Autorități ale administrației publice locale;
    • Servicii publice de asistență socială.

Conform motivării, aceste instituții, „confruntate cu persoane aflate în situații extreme de vulnerabilitate socială și medicală, nu au identificat alte soluții efective pentru protecția acestora”. Judecătorul a notat că activitatea inculpaților s-a menținut în timp deoarece statul român apela la ei pentru a rezolva situații pe care nu le putea gestiona prin mecanisme proprii.

Condițiile de trai: „Nu erau persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană”

Deși a recunoscut deficiențe grave, precum lipsa personalului calificat și nerespectarea standardelor legale, instanța a făcut o distincție între acest caz și alte dosare de trafic de persoane. Judecătorul a observat că beneficiarii aveau acces la hrană, îmbrăcăminte, medicație și spații dotate cu paturi, televizoare și grupuri sanitare.

„Prezenta cauză nu relevă situația unor persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat, hrană, cazare și acces la servicii medicale”, a explicat magistratul. Mai mult, acesta a punctat că alternativa pentru acești oameni nu era un centru autorizat, ci „revenirea în stradă”.

De ce a fost ales controlul judiciar în locul arestului

Instanța a considerat că măsura controlului judiciar este suficientă în acest moment, invocând următoarele argumente:

      • Activitatea infracțională a încetat odată cu intervenția autorităților;
      • Beneficiarii au fost deja relocați, iar probele principale (documente, carduri, suporturi informatice) au fost ridicate;
      • Inculpații nu au încercat să influențeze martorii sau să distrugă probe;
      • Nu există un risc concret ca aceștia să se sustragă de la urmărirea penală.

Judecătorul a concluzionat că, deși impactul social al acuzațiilor este unul negativ, decizia privind libertatea persoanelor nu poate fi luată exclusiv pe baza reacției publice, ci trebuie să se raporteze la necesitatea concretă a privării de libertate în faza de anchetă.