Procurorii au efectuat luni 30 de percheziții domiciliare într-un dosar în care 47 de persoane sunt suspectate că au obținut energie fără plată la stațiile PPC Blue din România, prin conturi create cu date false, conform digi24.ro.
Prejudiciul estimat de anchetatori este de 158.355 de lei. Cele 47 de persoane sunt urmărite penal pentru furt și fals informatic, după ce ar fi participat, în diferite moduri, la crearea și folosirea frauduloasă a 1.114 conturi în aplicația operatorului.
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul General, citate de Agerpres, faptele cercetate ar fi avut loc între 3 iunie și 30 septembrie 2025. Conturile respective ar fi fost utilizate pentru 1.114 sesiuni de încărcare a unor autovehicule electrice, fără achitarea serviciilor.
Cum ar fi fost ocolită plata încărcărilor
Anchetatorii susțin că mecanismul se baza pe o vulnerabilitate a aplicației mobile PPC Blue. Aceasta permitea pornirea unei noi sesiuni de încărcare în cele 24 de ore de la prima sesiune, fără o nouă autorizare bancară pentru același cont.
Mai întâi, utilizatorii ar fi început o încărcare pentru care se autoriza o tranzacție de valoare mică. Sesiunea era întreruptă rapid, apoi era pornită o a doua încărcare. În această etapă s-ar fi consumat cantități mult mai mari de energie, fără ca serviciul să fie plătit.
Pentru înregistrarea conturilor ar fi fost folosite adrese temporare de e-mail, date personale și coduri numerice personale false. Suspecții ar fi utilizat și carduri bancare virtuale emise de furnizori de servicii financiare din afara României.
Conturi oferite altor utilizatori contra cost
O parte dintre persoanele care ar fi creat conturile le-ar fi oferit ulterior altor persoane pentru încărcarea mai multor mașini electrice. În schimb, ar fi primit sume mai mici decât tarifele operatorului.
Potrivit cercetărilor, activitatea ar fi fost organizată pe WhatsApp, iar transferurile de bani aferente energiei consumate s-ar fi făcut prin aplicații de plăți.
Perchezițiile fac parte din operațiunea „Jupiter 6”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Mandatele au fost executate de procurorul de caz și de polițiștii Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Foto: Profimedia Images
