Aeronavele fără pilot care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neutralizate sau preluate sub control de forţele aeriene ale Ministerului Apărării. Noile prevederi sunt incluse în Legea privind securitatea spaţiului aerian naţional, publicată vineri în Monitorul Oficial şi care va intra în vigoare de la 1 septembrie, anunţă Moldpres, preluat de Agerpres.

Măsuri pentru dronelor care survolează ilegal spaţiul aerian

În cazul dronelor care intră ilegal în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi nu pot fi interceptate, Poliţia de Frontieră va avea dreptul să le imobilizeze sau să le distrugă prin dezactivarea funcţiilor de comandă, control sau comunicaţii.

Protecţia spaţiului aerian pentru aeronavele cu pilot

Atunci când există informaţii verificate şi confirmate despre utilizarea neautorizată a spaţiului aerian de către o aeronavă civilă sau de stat cu pilot la bord, Ministerul Apărării va asigura protecţia acestuia. Autorităţile vor colabora pentru a sprijini măsurile necesare în vederea securizării spaţiului aerian naţional.

Reglementări şi competenţe prevăzute în lege

Legea, elaborată de Ministerul Apărării, stabileşte cadrul juridic, organizaţional şi administrativ pentru asigurarea securităţii spaţiului aerian. Sunt reglementate modul de acţiune în diverse situaţii aeriene şi competenţele privind aprobarea măsurilor de securitate aeriană.

Contextul adoptării legii

Necesitatea acestei legislaţii a fost generată de situaţia de securitate la nivel regional şi naţional, precum şi de lacunele identificate anterior în cadrul normelor juridice existente în domeniul securităţii spaţiului aerian.