Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desființat, după ce senatorii Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun au anunțat, luni, în plen, demisia din formațiune. Cei doi au criticat conducerea partidului, condus de Anamaria Gavrilă, acuzând o orientare greșită, legături subordonate față de AUR și compromiterea încrederii alegătorilor. Formațiunea a pierdut recent o treime din deputați, după mai multe demisii în Camera Deputaților, unde grupul a rămas cu 14 membri din totalul de 24 aleși la ultimele alegeri parlamentare.

Declarațiile senatorului Liviu-Iulian Fodoca

Senatorul Liviu-Iulian Fodoca a explicat, de la tribuna Senatului, că decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă, ci este rezultatul unor luni de încercări și apeluri adresate conducerii partidului. „Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcții, grupuri sau calcule de partid”, a subliniat acesta, precizând că își va continua activitatea ca senator neafiliat.

El a adăugat că rămâne un „conservator convins” și un susținător al reformelor autentice, crezând în valorile națiunii române, demnitate și libertate. Criticile sale au vizat „centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns, cu influență de tip familial” și practicile „arbitrale” privind denumirile dintre județe, fără criterii de competență sau merit, ceea ce a dus la compromiterea încrederii în partid.

„România nu mai are timp de pierdut cu proiecte de buzunar și lideri autoritari care nici astăzi nu au înțeles că românii au votat o schimbare de sistem, nu doar o schimbare de decor”, a conchis Fodoca, afirmând că va continua să susțină reformele necesare țării, „alături de toți cei care cred în valorile autentice ale acestei națiuni”.

Senatorul Ștefan Borțun părăsește și el POT

Și senatorul Ștefan Borțun a anunțat că demisionează din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar, urmând să activeze ca senator neafiliat. El a explicat că a luat această decizie deoarece partidul condus de Anamaria Gavrilă și-a pierdut „valorile undeva pe parcurs”.

„Am crezut că putem construi un partid transparent și democratic, dedicat cetățenilor, dar, din păcate, aceste valuri s-au pierdut undeva pe parcurs. Nu mă pot regăsi în valurile impuse de actuala conducere, care vrea doar să distrugă, nu să construiască”, a declarat Borțun în plenul Senatului.

El a precizat că a încercat să propună proiecte pentru cetățeni, însă acestea au fost blocate și a asigurat alegătorii că va continua să îi reprezinte cu demnitate și să lupte pentru soluții la problemele zilnice cu care se confruntă.

Desființarea grupului POT în Senat

Președintele de ședință, Liviu Mazilu, a anunțat oficial desființarea grupului POT în Senat, precizând că cei doi senatori demisionari vor activa ca neafiliați, alături de ceilalți membri rămași în aceeași situație.

„Luăm act de faptul că grupul POT de la Senat nu mai există. Le urez succes celor doi colegi care au decis să părăsească partidul, dar și celorlalți colegi care vor continua ca senatori neafiliați”, a afirmat Mazilu.

Contextul recent în cadrul Partidului Oamenilor Tineri

Partidul Oamenilor Tineri, condus de Anamaria Gavrilă, a traversat o perioadă dificilă după ce, săptămâna trecută, mai mulți deputați au demisionat, reducând grupul de la Camera Deputaților de la 24 la 14 membri. Aceste plecări au fost marcate de acuzații dure la adresa conducerii formațiunii, inclusiv de „sete de putere” și „poziționări extremiste”, potrivit declarațiilor deputaților demisionari.