Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin ar putea discuta despre inteligența artificială în sistemele nucleare la o întâlnire trilaterală organizată în marja summitului APEC de la Shenzhen, din 18-19 noiembrie. Războiul din Ucraina nu ar figura pe agenda negocierilor, potrivit unor surse citate de South China Morning Post (SCMP), conform digi24.ro.
Beijingul dorește ca discuțiile despre conflictul din Ucraina să se desfășoare direct între Rusia și Statele Unite. Tot în afara agendei ar rămâne denuclearizarea Peninsulei Coreene, subiect pe care partea chineză îl consideră de discutat între Washington și Phenian, au explicat interlocutorii SCMP.
Inteligența artificială și transparența nucleară, printre teme
Discuțiile celor trei lideri s-ar concentra asupra utilizării inteligenței artificiale în sistemele de comandă și control ale forțelor nucleare. Statele Unite insistă să abordeze și controlul armelor nucleare deținute de cele trei țări, însă China se opune de mult timp acestui format.
Una dintre sursele publicației a precizat că Beijingul a propus transparența în domeniul nuclear ca alternativă la negocieri ample privind stabilitatea strategică. O altă posibilitate este adoptarea unei declarații comune prin care liderii să afirme inadmisibilitatea unui război nuclear.
Pregătirile avansează lent, potrivit SCMP. Aprobarea agendei și a protocolului a necesitat o săptămână, iar programele încărcate ale celor trei lideri în timpul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific ar putea împiedica desfășurarea întâlnirii.
Ce urmăresc Putin și Trump
Surse citate anterior de The Wall Street Journal (WSJ) au relatat că Putin i-a propus lui Trump, în ultima lor convorbire telefonică, o întâlnire cu liderul chinez la Shenzhen.
Potrivit unui fost angajat al serviciilor secrete ruse, citat de WSJ, Putin privește aceste negocieri ca pe o a doua Conferință de la Ialta, în care Rusia, SUA și China ar putea împărți lumea în sfere de influență. În acest context, liderul rus spera să obțină un acord pentru încheierea războiului din Ucraina în condițiile sale.
Trump s-a declarat anterior dispus să participe la discuții trilaterale, însă „nu atât pentru Ucraina”, cât pentru tema armelor nucleare.
Foto: Profimedia (colaj digi24.ro)
