Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, marți dimineață, percheziții în județele Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la domiciliul lui Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Ancheta vizează suspiciuni că Piedone i-ar fi transmis în avans patronului unui hotel din Sinaia informații privind un control care urma să fie efectuat, potrivit surselor Digi24.
Percheziții și audieri la DNA
Perchezițiile au durat câteva ore, iar la final procurorii l-au condus pe Piedone la sediul DNA pentru audieri. La ieșirea de la audieri, oficialul a negat acuzațiile și a susținut că nu i s-a luat nicio măsură împotriva sa.
Surse judiciare citate de Digi24 au precizat însă că Piedone a primit calitatea de suspect și urmează să fie audiat din nou în cursul zilei, la ora 17:00.
„În acest caz, vă spun sincer, este o iluzie. Domnii procurori își fac datoria la sesizări”, a declarat Piedone la ieșirea de la DNA.
Detalii despre dosar și implicarea hotelului din Sinaia
Potrivit informațiilor obținute de Digi24, hotelul vizat în dosar este deținut de Dan Radu Rușanu, fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Înainte de percheziții, Piedone a făcut primele declarații în fața locuinței sale din Ilfov, recunoscând că proprietarul hotelului este prietenul său de ani de zile, dar a negat că l-ar fi avertizat înaintea controalelor.
„Nu ascund faptul că proprietarul hotelului este prietenul meu de ani de zile. Este și el un personaj public, dar n-am avut niciun schimb de informații, n-am anunțat. Nu-mi aduc aminte, nu s-a întâmplat acest lucru de când sunt președintele Autorității. Pot să fiu acuzat de orice, poate să mi se zică orice, n-am făcut un trafic de influență, nu am luat un leu. Mi-am făcut datoria că am deranjat. Vom vedea, dar am deranjat extrem de mult și vorbesc de la corporații. Vorbesc de multe altele pe care nu le știți. În spatele tuturor acestor povești n-am vrut decât să-mi fac datoria și bine voi face în continuare”, a declarat Piedone.
Context
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar de corupție deschis la DNA, care vizează posibila scurgere de informații din interiorul ANPC. Ancheta urmărește dacă Piedone a comunicat în mod ilegal detalii despre controalele planificate, în favoarea unor persoane fizice sau juridice.
