Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la finalul ședinței Consiliului Politic al partidului, că a fost luat prin surprindere de decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. Liderul social-democrat a subliniat însă că această mutare politică respectă Constituția României.
Sorin Grindeanu: „E constituțional, întrebați-l pe Băsescu”
Întrebat la Parlament dacă lipsa consultărilor prealabile cu partidele politice încalcă legea fundamentală, șeful PSD a respins această idee, invocând un precedent istoric de la nivelul scenei politice.
„Vă aduc aminte că în 2008, după alegeri, s-a făcut un guvern PSD-PDL şi desemnat prim-ministru, în primă instanţă, a fost Theodor Stolojan, care după câteva zile a renunţat şi a venit Emil Boc, fără niciun fel de consultări. E constituţional, întrebaţi-l pe Băsescu”, a precizat Grindeanu.
De asemenea, liderul PSD a recunoscut că nu a anticipat această mișcare a șefului statului. „Când am vorbit cu Nicușor Dan, nu am discutat chestiuni care să mă ducă la gândul că ar putea face o altă nominalizare”, a explicat acesta.
Mandat de negociere pentru noul Guvern
În ceea ce privește calitățile lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, Sorin Grindeanu a fost rezervat. „Să vedem, urmare a discuţiilor”, a fost răspunsul său scurt.
Până în acest moment, PSD nu a luat o decizie finală privind intrarea la guvernare alături de noul premier desemnat. Totuși, potrivit unor surse participante la ședința social-democraților, citate de Digi24.ro, conducerea partidului i-a acordat luni lui Sorin Grindeanu un „mandat larg de negociere cu premierul desemnat, Adrian Veștea”.
Val de reacții pe scena politică după desemnarea lui Adrian Veștea
Nominalizarea liberalului a stârnit reacții puternice din partea tuturor actorilor politici, evidențiind tensiunile și posibilele rupturi din Parlament înaintea votului de învestitură:
- Adrian Veștea a recunoscut că nu are încă majoritatea necesară în Parlament: „Nu le-am strâns (cele 240 de voturi – n.r.)”. Despre momentul nominalizării sale, el a adăugat: „Nicușor Dan a zis să păstrăm discreția”.
- Victor Ponta a transmis un mesaj tranșant pentru noul cabinet: „Să vină cu miniștri competenți”.
- UDMR se distanțează de o eventuală scindare a PNL și nu crede că noul premier va continua programul lui Ilie Bolojan. Csoma Botond a declarat: „Nu o să luăm parte la încercări de scindare a PNL”, în timp ce senatorul Turos Lorand a subliniat că formațiunea maghiară nu vrea să participe la un „exercițiu de rupere a PNL”.
- Dominic Fritz (USR) a avertizat asupra riscului ruperii PNL: „Am speranța că există o tabără care să nu-și dorească să fie brelocul PSD”. În replică, în timpul ședinței cu parlamentarii, Sorin Grindeanu a lansat un atac frontal: „Fritz nici nu realizează că a rămas fără partid”.
- Diana Buzoianu (USR) a anunțat că nu va susține noul cabinet, considerând că un guvern Veștea va duce cel mai probabil către un „USL 3.0”.
- PSD a lansat critici și la adresa lui Ilie Bolojan. Un vicepreședinte social-democrat l-a acuzat pe acesta că încearcă să se poziționeze ca principalul adversar al lui Nicușor Dan pentru alegerile viitoare.
