Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că formațiunea sa nu are un protocol de colaborare cu PSD, ci doar mici înțelegeri punctuale în Parlament, în special pe chestiuni emoționale. Acesta a precizat că partidul nu va vota un Guvern din care nu face parte, nici măcar unul tehnocrat, și a explicat condițiile în care AUR ar accepta să intre la guvernare. Petrișor Peiu a explicat, la „Interviurile Digi24.ro”, care este natura relației dintre AUR și PSD în legislativ, respingând ideea unei alianțe de durată. „În primul rând, nu aș spune că este o colaborare cu PSD. În Parlament, pe chestiuni punctuale reușim să facem niște mici înțelegeri, dar pe ansamblu nu avem o înțelegere, un protocol. Ca să se înțeleagă cam care este natura acestei colaborări de care multă lume vorbește în această vară. Aproape toate legile importante care au fost dezbătute în sesiunile extraordinare ale Parlamentului au fost votate în comun de către PSD, PNL, USR și UDMR. În foarte puține cazuri, PSD-iștii au susținut amendamentele noastre. În schimb, cu dânșii am făcut înțelegeri punctuale privind repartizarea unor funcții în Biroul Permanent. PSD-ul votează cu blocul PNL-USR atunci când este vorba de chestiunile de impact economic și votează împreună cu noi, dar nu întotdeauna, atunci când vorbim de chestiuni emoționale”, a declarat Petrișor Peiu. Întrebat dacă o astfel de colaborare pe teme emoționale poate ajuta la formarea unui Executiv, liderul senatorilor AUR a transmis că pentru formarea unui Guvern este nevoie de acorduri pe chestiuni serioase.
Ce variantă de Guvern vrea AUR
Reprezentantul AUR a subliniat că partidul nu va acorda votul de încredere unui cabinet din care nu face parte. Pentru a susține un nou Guvern, formațiunea solicită fie funcția de prim-ministru, fie portofolii ministeriale. „Nu votăm un Guvern din care AUR nu face parte, nu votăm un Guvern care nu ia în considerare principalele noastre cerințe din programul de ieșire din criză. Și ne vom duce totuși să cerem și mandatul de premier. (…) Eu cred că în orice discuție, cu orice partid, AUR trebuie să aibă Ministerul Energiei, pentru că a fost vârful de lance al comunicării noastre publice pe teme economice”, a mai declarat Peiu.
De ce nu ar trebui să intre în Guvern figurile importante din partid
Petrișor Peiu a adăugat că personalitățile marcante ale partidului ar trebui protejate și nu ar trebui să facă parte din viitorul Executiv, pentru a evita uzura politică. „Nici eu nu m-aș duce într-un guvern din acesta. Este un guvern în care te uzezi și în care nu poți să ai suficientă libertate să faci ceea ce dorești,” a spus el.
AUR respinge varianta unui cabinet tehnocrat
Solicitat să comenteze scenariul unui Guvern tehnocrat, liderul senatorilor AUR a respins această posibilitate și a pus la îndoială neutralitatea specialiștilor propuși de alte partide. „Nu, deci AUR nu poate să susțină un guvern din care nu face parte. Eu nu cunosc niciun tehnocrat în sensul de tehnocrat, posibil ministru, care să nu aibă legătură cu vreunul din partidele despre care v-am vorbit – PSD, PNL, USR, UDMR. Când domnul Bolojan a zis vrem un guvern cu tehnocrați, s-a referit la tehnocrați apropiați de PNL”, a conchis Petrișor Peiu.
